sâmbătă, 5 aprilie 2014

O noua directie - ING. Z. KASZONI ACVARIU

Schimbam putin directia postarilor de pe blogul asta fiindca din pacate nu am destul timp pentru a scrie noi articole.
Sa va spun o mica poveste ... cand eram eu la inceputul drumului meu in lumea acvaristicii, toti acvaristii cu experienta imi recomandau sa caut carte Domnului ING. Z. KASZONI si imi spuneau ca e una dintre cele mai complete carti despre acvaristica.
La momentul respectiv nu am gasit cartea despre care toti imi spuneau dar intre timp, in urma cu cateva luni, am gasit-o pe net asa ca va ofer si voua informatiile de acolo intr-un fel de serial cu mai multe episoade.

Sper sa va fie utila !!! Enjoy !

ING. Z. KASZONI
ACVARIU

Introducere

Dragostea omului pentru natură are o vechime milenara. Descoperirile făcute de-a lungul timpului dovedesc din plin acest sentiment: omul primitiv a desenat pe pereţii grotelor plante, diferite animale, între care şi peşti, îngrijirea animalelor capturate sau creşterea unor plante în ghivece confirmă interesul omului faţă de natură. Se pare că paralel cu cultivarea florilor în vase sau cu îngrijirea păsărilor in colivie, omul a crescut în locuinţa sa şi unii peşti ornamentali pentru a-i observa şi a-şi împodobi locuinţa. Săpăturile efectuate de arheologi pe teritoriul unor ţări cu o civilizaţie străveche, ca de exemplu în Egipt, China, Mexic sau Italia, dovedesc că acvaristica nu este o îndeletnicire nouă. Ea îşi are originea in cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei omeneşti. Astfel, descoperirile din Egipt sînt o mărturie a faptului că în locuinţele egiptenilor antici, deci cu 5000-6000 de ani în urmă, se găseau bazine în care erau păstrate unele specii ornamentale de peşti care se cresc şi astăzi în acvariile noastre ca, de exemplu, Gagrus schilbeides, Chromis nilotica, Haplochromis, Mormyrus etc. Desene ale acestor specii, originare din bazinele hidrografice ale Nilului, au fost găsite ca ornamente pe unele obiecte, printre care şi pe bazinele cioplite în piatră.



Cu ocazia invadării Mexicului (veacul al XVI-lea), la curtea împăratului aztec Montezumo spaniolii otropitori au găsit o grădină zoologică amenajată cu mult gust, dotată cu bazine pentru peştii de consum şi pentru cei ornamentali prinşi în apele Mexicului. In palatul acestui împărat se găseau, de asemenea, vase sferice de porţelan, în care erau ţinuţi, desigur, peştii ornamentali. După părerea arheologului Schierig, aceste bazine au fost amenajate cu mult înaintea domniei lui Montezuma. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul Italiei au dovedit ca şi romanii obişnuiau să-şi construiască piscine şi vivarii. Astfel, lingă Pompei au fost descoperite, în jurul palatelor, urmele mai multor piscine ornamentale, pe care le putem considera drept precursoare ale acvariului de astăzi. In toate operele marilor scriitori şi poeţi romani se fac referiri la piscinele amenajate în curţile palatelor împărăteşti. In China veche, creşterea în diferite recipiente a peştilor se practica de mai multe mii de ani. Numeroase legende chinezeşti vorbesc despre istoria caraşilor aurii, cunoscuţi sub numele de „peştişorii de aur". Varietăţile de caraşi aurii, de o rară frumuseţe şi de forme diferite, au fost create de harnicul popor chinez în decurs de mii de ani. In China veche, cultul creşterii caraşilor aurii a atins apogeul în provincia Ce-kiang, unde în veacul al Vl-lea bogătaşii şi marii moşieri obişnuiau să ţină aceşti peşti în vase sferice de porţelan frumos colorate. In veacul al Xl-lea încep să fie amenajate bazine pentru peşti şi în temple,
deoarece în unele provincii din China veche li se atribuiau acestora însuşiri supranaturale, caraşii aurii fiind consideraţi „animale sfinte". Pentru o satisface cererile din ce în ce mai mari de vase de porţelan pentru peşti, împăratul Hung Vu a înfiinţat in King Te-Tseu mai multe ateliere manufacturiere de porţelan, după cum rezultă drntr-un document care datează din anul 1369. După o cronică veche, împăratul Kia-Tsing
(1522-1566) a dat poruncă unui astfel de atelier să confecţioneze pentru temple 300 de vase de porţelan pentru peşti, ornamentate cu flori de lotus şi cu zmei.

In secolul al XVIII-lea, vasul de porţelan pentru peşti ajunsese unul dintre articolele însemnate ale exportului chinezesc ; îl cumpărau în special curţile europene amatoare de lux. Odată cu vasele de porţelan, navele comerciale ou adus în Europa şi numeroşi caraşi aurii. Numărul amatorilor de caraşi aurii a început să sporească mai ales în Portugalia, Spania şi Franţa, graţie flotelor comerciale şi celor de război din aceste ţări, care aduceau aceşti peşti din porturile din sud-estul Asiei, unde băştinaşii îi exportau. Astfel, în 1750, Societatea franco-india na a oferit doamnei de Pompadour de la curtea regală franceză caraşi aurii proveniţi din Orient, în acelaşi an, ţarul Rusiei, Alexei Mihailovici primeşte cîteva exemplare de caraşi aurii din partea
curţii regale din Paris. In afară de China, europenii au descoperit şi alte ţări furnizoare de peşti ornamentali (caras auriu şi peştele luptător Betta sp/endens) ca, de exemplu, India, Thailanda, Siam, insulele Djawa (Jawa), Kalimantan (Borneo), Japonia etc. Ca şi în China, şi aici peştii erau ţinuţi fie în bazine, fie în vase sferice, asemănătoare cu cele chinezeşti. Aceste vase au fost pentru peşti adevărate camere de tortură ;
fiind nevoiţi să înoate mereu numai în cerc, înotătoarele lor se atrofiau cu timpul. In asemenea vase nu era posibil să se introducă pămînt si plante, de aceea oxigenarea apei nu se putea face pe cale naturală (prin fotosinteză), ci numai prin schimbarea permanentă a acesteia.
După ce consumau tot oxigenul existent in apă, caraşii aurii se ridicau la suprafaţă pentru a-şi procura oxigenul necesar, înghiţind aer. Bineînţeles, lipsa de oxigen ducea, mai devreme sau mai tîrziu, la moartea peştilor prin asfixiere. Este clar că acvariul din zilele noastre nu a putut lua naştere din vasele sferice pentru peşti originare din China veche. A trebuit să treacă multă vreme pină crnd amenajarea acvariului să fie pusă
pe baze ştiinţifice datorită dezvoltării unor discipline, ca hidrochimia, hidrobiologia etc, Dezvoltarea acestor ştiinţe a permis popularea corectă a acvariului cu plante şi peşti, îngrijirea, hrănirea şi înmulţirea peştilor ornamentali nemaifăcîndu-se Ia întîmplare, ci conform cerinţelor vitale ale speciilor respective.
Fără discuţie, dragostea milenara a omului faţă de natură, interesul faţă de peştişorii frumoşi, capturaţi din apele naturale şi crescuţi în bazine, creşterea peştişorilor de aur în vase au constituit impulsul pentru acvaristică, aceasta dezvoltîndu-se însă numai după ce a fost pusă pe baze ştiinţifice.
Zeci şi poate sute de naturalişti, precum şi alţi oameni de ştiinţă pot fi consideraţi ca premergători ai acvaristicii. Dintre aceştia men- ţionăm îndeosebi pe Swammerdam, Leeuwenhoek, Reaumur, Schăfcr şi Trembley, care au folosit în experienţele lor plante acvatice şi dife- rite animale mici de apă pentru a observa felul cum se dezvoltă ele cînd sînt ţinute împreună în acelaşi bazin. Pereţii netransparenţi ai vaselor, precum şi cunoştinţele reduse din epoca respectivă nu au permis cunoaşterea influenţei reciproce dintre plantele şi animalele acvatice ţinute în bazine. In secolul al XVIII-lea, Priestley izolează oxi- genul, iar ceva mai tîrziu Spallanzani, Humboldt şi Provencal studiază procesul respiraţiei la plantele şi animalele acvatice, stabilind că în procesul vital aceste organisme consumă oxigen şi produc bioxid de carbon. Dar, din cauză că nu se cunoştea încă legea echilibrului ga- zelor în apă, animalele folosite în experienţe mureau foarte repede, La începutul secolului al XlX-lea, fizicianul Ingenhousz a făcut un pas înainte, descoperind că în procesul de hrănire toate plantele produc, cu ajutorul luminii solare, oxigen şi degajă bioxid de carbon, pe care îl folosesc în construirea celulelor lor.
Interdependenţa dintre plantele acvatice şi peşti a fost descoperită pentru prima dată în anul 1841 de către S. H. Ward, care a ţinut timp îndelungat într-un bazin plante acvatice şi peşti de apă dulce. Cu acest prilej, el a constatat că apa din recipient rămîne curata multă vreme.
In 1842, Johnston a demonstrat existenţa unui echilibru al gazelor în apa, folosind în experienţele lui peşti şi plante acvatice. Compatriotul acestuia, chimistul Warrington, şi-o amenajat, în anul 1850, mai multe bazine populate cu peşti ţi cu plante acvatice. El a demonstrat în mod practic necesitatea înlăturării de pe fundul bazinului a resturilor organice (hrana neconsumatâ, excrementele, resturile moarte de plante etc.) ; în caz contrar, ele scad calitatea apei. Tot în 1850, Ph. H. Gosse amenajează primul acvariu cu peşti marini în incinta Grădinii zoologice din Londra. Acest acvariu modest a fost un precursor al acvariului de astăzi. Termenul de aquorium a fost folosit pentru prima dată de Gosse. însufleţit de realizările din Anglia în domeniul acvaristîcîr (expoziţii de acvarii, acvariul permanent din Grădina zoologică, moda de a amenaja acvarii în locuinţe etc.), E. A. Rossmâssler, dîndu-şi seama de rolul acvariului ca mijloc de culturalizare a maselor, a întreprins in Germania o campanie de popularizare în presă a acestuia. El a scris numeroase articole despre acvariu, dintre care mai important ni se pare cel apărut în 1856 în revista „Gartenlaube", intitulat Der See im Clase (Lacul în bazinul de sticlă). Acest articol conţinea principii care stau şi astăzi la baza amenajării ştiinţifice a acvoriului- In articol, autorul dezvoltă ideea că acvariul este podoaba căminului şi mijlocul cel mai eficient de distracţie şi totodată de studiu, părere pe care astăzi o împărtăşesc toţi acvarofilii.
Din cele expuse în lucrarea amintită, anul apariţiei acestui articol (1856) este considerat drept anul naşterii acvaristicii moderne. Pe drumul indicat de Rossmâssler, acvaristica s-a dezvoltat şi s-a răs- pîndit repede nu numai in Germania, ci şi în alte ţări din Europa. La această răspîndire şi popularizare a contribuit în mod substanţial cartea Dos Susswasser Aquarium (Acvariul de apă dulce), care într-un interval scurt a fost reeditată de patru ori.
Urmind exemplul Angliei şi al Germaniei, Franţa acordă o aten- ţie deosebită creşterii peştilor ornamentali, începutul acvaristicii în această ţară este legat de numele lui Carbonnier. In 1867, o navă militară franceză a transportat la Bordeaux mai multe specii de peşti tropicali. Unii dintre ei au ajuns şi în casa acestui parizian, amator de peşti ornamentali, pe care a încercat să-i crească şi să-i reproducă in acvarii proprii. Peştii aduşî din Extremul Orient au produs pe atunci o mare senzaţie la Paris, fapt care i-a determinat pe mulţi locuitori sâ-şi amenajeze acvarii în căminele lor. La expoziţia mondială de la Paris din anul 1867 a fost prezentat şi un ştand de peşti ornamentali din apele tropicale. Această expoziţie a avut răsunet în mai multe ţări apusene. In anul 1869, renumitul zoolog A. Brehm organizează acvariul de la Berlin. In mal multe ţări iau fiinţă acvarii în cadrul unor institute de cercetare cu profil ihtiologic sau hidrobiologic. Asftel, in anul 1872 se organizează
acvariul marin al Staţiunii de cercetări ma- rine de la Na poli, iar ceva mai tîrzîu ia fiinţă acvari ul Staţiunii de cercetări marine de la Sevastopol. In Rusia, în special la Petersburg, N. S. Sograf duce o intensa propagandă pentru răspîndireo acvaristicii, organizînd in anul 1870 primul cerc de acvaristică.
Cartea lui N. F. Zolotniţki Akvarium /i'ufaite'ia (Acvariul amatorului), editată in 1889, s-a epuizat imediat după apariţie.
Dezvoltarea acvaristicii a luat un rnare avint in ultimul deceniu al veacului trecut, cînd, datorită dezvoltării navigaţiei, în Europa au fost aduşi din Extremul Orient, din Africa sau din regiunea fluviului Amazoanelor foarte mulţi peşti ornamentali. Creşterea acestor peşti a cîştigat o mare popularitate, în special în oraşele portuare din Europa Occidentală (Londra, Hamburg, Bremen, Helgoland, Bordeaux, Amsterdam etc.), unde la începutul acestui secol aproape ca nu exista casa fără acvariu. !n curînd acvaristica se râspîndeşte şi în alte oraşe din Europa, ca de pildă Viena, Leipzig, Dresda, precum şi în multe localităţi din ţara noastră. In perioada dintre cele două războaie mondiale, în toată Europa (ca şi pe alte continente), iau fiinţă acvarii în grădinile zoologice, în parcurile publice. Se fac numeroase expoziţii de popularizare o peştilor ornamentali (uneori cu vînzări de peşti), apar din ce în ce mai multe filme, reviste şi cărţi de acvaristica. In multe ţări, acvariştii s-au organizat in asociaţii, iar după cel de-al doilea război mondial ei s-au unit în Federaţia mondială a acvariştilor (World Federation of Aquarists), cu sediul in Olanda, care, începînd din 1955, editează şi o revistă proprie, cu titlul de ,,The World Aquarists".
In ţara noastră organizarea expoziţiilor de peşti exotici a început de citeva zeci de ani, ceea ce dovedeşte că acvoristica are şi la noi un trecut. In 1957 a luat fiinţă acvariul public de la Constanţa, care poartă numele marelui hidrobiolog român l. Borcea. Un alt acvariu, „Delta Dunării", funcţionează în cadrul muzeului din Tulcea.
Aceste acvarii sînt vizitate anual de peste 400000 de persoane, cărora li se prezintă fauna piscicolă a apelor dulci din ţara noastră, din Marea Neagra, precum şi peştii ornamentali din apele tropicale şi subtropicale.
Numeroase reviste, lunare sau periodice, ca de exemplu „Vînătorul şi pescarul sportiv", ,,Natura" etc., publică articole despre peştii ornamentali şi materiale care tratează probleme legate de acvaristică,
ceea ce dovedeşte că acvariul, acest mijloc de împodobire a căminelor şi de cunoaştere a biologiei peştilor este foarte îndrăgit de oameni.
Interesul mereu crescînd pentru ocvaristrcă a impus deschiderea a tot mai multe magazine de specialitate în diferite oraşe din ţara, în care se vînd peşti ornamentali, plante de acvariu, ustensile, accesorii şi diferite unelte pentru acvariu, a căror producere a luat un caracter organizat. Apar mereu noi specii de peşti ornamentali,
Acvariştii noştri, prin observaţiile şi experienţele lor. precum ţi prin obţinerea unor noi varietăţi de peşti tropicali, contribuie la îmbogăţirea tezaurului mondial al acvaristicii.

De la postarea urmatoare incepem cu Capitolul 1. Mie mi s-a parut extrem de interesanta si introducerea.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu