Pentru tratarea fizică a apei in acvaristică se întrebuinţează filtre interne şi externe.
Filtrele interne se aşază chiar în interiorul acvariului. Ele au avantajul că nu răcesc apa, iar materialul filtrant poate fi schimbat cu uşurinţă. Filtrele interne se folosesc de obicei pentru filtrarea
apei din bazinele mai mari. Ele au dezavantajul că reduc volumul apei din bazin.
Dintre filtrele interne enumerăm ; filtrul de fund, filtrul de strat fără puţ tubular şi filtrul cu sistem tubular. Cele mai multe tipuri de filtre pot fi confecţionate cu mijloace proprii, avînd grijă ca dimensiunile lor să fie adecvate volumului acvariului.
Filtrul de fund este extrem de simplu : un clopot de sticlă deschis sau un ghiveci cufundat cu gura în jos în nisipul acvariului şi înconjurat cu pietricele mai mari. In prealabil, fixăm cu ghips, în
deschizătura din fundul clopotului de sticlă sau al ghiveciului, două tuburi de sticlă, unul gros (de 4 mm) şi altul mai subţire, tuburile se îndoaie Ia flacără (înainte de a le fixa), în aşa fel încît să nu
depăşească dimensiunile acvariuîui. Tubul mai subţire aduce în clopotul de sticlă aerul de la instalaţia de aerare, iar tubul mai gros duce apa filtrată în acvariu. Apa din bazin intră în clopotul de sticlă (sau în ghiveci) prin stratul de nisip. Clopotul este umplut cu vată de sticlă sau cu ţesături de nailon (ciorapi). Trecînd prin ele, apa, sub presiunea aerului care vine în clopot, se întoarce în
acvariu prin tubul mai gros.
Filtrul de strat iară puţ tubular poate fi confecţionat şi din-trun borcan de compot de formă alungită, în mijlocui borcanului fixăm tubul gros, care serveşte la evacuarea apei filtrate ; în partea de jos a acestuia se introduce un tub de sticlă mai subţire, cu capătul îndoit, prin care intră aerul de la dispozitivul de aerare (bineînţeles că pe conducta de aer se află o clemă de reglare). După ce am aşezat tuburile de sticlă, introducem pe fundul borcanului pietriş mărunt, spălat; peste acesta aşezăm vată de sticlă, presarăm nisip, iar deasupra punem alt strat de pietriş spălat.
Filtrele cu sistem tubular se găsesc în comerţ. Ele au eficacitate mai mare deoarece apa intră prin partea de jos.
In urma folosirii filtrelor de fund substratul acvariului devine cu timpul inutilizabil, deoarece apa care pătrunde în ele antrenează mîlul şi alte impurităţi solide aflate în suspensie în acvariu.
Filtrele externe se fixează pe unul din pereţii externi ai acvariului.
Ele au avantajul că nu afectează spaţiul acvariului şi nu îi strică aspectul interior, în schimb, în timpul iernii contribuie la răcirea apei din acvariu (dacă acesta este ţinut într-o cameră rece),
lucru ce reprezintă un dezavantaj. Filtrele externe pot fi confecţionate în conformitate cu schiţa din fig. 16, fie de către un tehnician sticlar, fie cu mijloace proprii. Este bine ca toată apa din acvariu să treacă prin aparatul de filtrare o dată !a 24 de ore.
Principiul de funcţionare a filtrului extern este următorul: rezervorul filtrului se umple cu apă pînă la nivelul apei din acvariu F apoi se toarnă apă şi în tubul care aduce apa murdară. Se astupă cu degetele ambele capace ale tubului, aşezîndu-1 astfel încît să ajungă cu partea mai lungă în apa acvariului, iar cu cea mai scurtă, deasupra stratului filtrant; apoi se ridică degetele. Prin tubul de sifonare se stabileşte legătura dintre acvariu şi filtru,- apa murdară trece prin acest tub în rezervorul filtrului, bineînţeles în funcţie de nivelul apei din acvariu. Tubul de ieşire al filtrului se orientează spre suprafaţa bazinului, apoi, cu ajutorul clemei de la tubul care aduce aerul, se pune in funcţiune dispozitivul; aerul care vine prin tubuşorul îndoit la capăt va împinge apa filtrată înapoi în bazin. Apa acvariului devine astfel curată, transparentă, cu aspect plăcut, încălzirea apel din acvariu. Peştii indigeni nefiind pretenţioşi în ceea ce priveşte temperatura apei, acvariile în care sînt ţinuţi nu necesită a fi încălzite nici iarna, dacă în camera respectivă temperatura aerului nu scade sub 18—20°C.
Altfel stau lucrurile cu peştii ornamentali, mai ales cu speciile pretenţioase. Dacă temperatura locuinţei nu scade în nici un anotimp sub 20°C (de exemplu în locuinţele încălzite cu gaz metan sau
prin reţeaua de termofîcare), creşterea unor peşti tropicali mai puţin pretenţioşi nu implică greutăţi deosebite. Speciile tropicale pretenţioase din punct de vedere termic au nevoie de o temperatură
relativ ridicată şi constantă, în majoritatea locuinţelor există diferenţe de 3—4°C sau chiar mai mult între temperatura din timpul zilei şi cea din cursul nopţii. Apa acvariilor, în special a celor mai
mici, îşi modifică extrem de repede temperatura, lucru ce dăunează peştilor.
Pentru menţinerea unei temperaturi constante a apei din acvariu se utilizează diferite lămpi sau radiatoare electrice. De orice tip ar fi, instalaţia de încălzire trebuie să aibă dimensiuni potrivite ; dacă dispozitivul este prea mare, apa din bazin se supraîncălzeşte.
Desigur, aceste considerente nu se referă la corpurile de încălzire prevăzute cu un reglator electric, care se deconectează automat după atingerea temperaturii fixate.
Dacă în cursul nopţii camera se răceşte mult, se recomandă — din motive de economie - - acoperirea bazinului cu o pătură călduroasă.
In lipsa curentului electric, apa acvariului poate fi încălzită şi cu lămpi de petrol, de spirt sau de parafină aşezate dedesubtul conului de încălzire, în acest caz, fundul acvariului se confecţionează
din metal ; pe el se sudează un con, pe care îl încălzim de jos, cu lampa, astfel încît să nu se producă nici fum, nici funingine. Dacă se adoptă procedeul cu con de protecţie, deasupra acestuia
se aşază, în acvariu, un clopot de încălzire, astfel încît nisipul şi rădăcinile plantelor să nu fie vătămate de căldură şi, în acelaşi timp, apa să se poată încălzi. Se mai utilizează şi încălzirea
printr-un sistem reflector, cu o lampă de petrol.
Unii acvarişti îşi încălzesc bazinele utilizînd lăzi termice : bazinul se aşază într-un dulăpîor ; căldura vine de jos, încălzind fundul şi trei laturi ale acvariului. în peretele din faţă al lăzii termice se taie o fereastră prin care să poată fi observate vieţuitoarele din acvariu.
Pentru încălzirea acvariului se mai foloseşte şi sistemul „serpentină".
Instalaţia este pusă în funcţiune prin circulaţia apei, determinată de diferenţa de temperatură j ea constă dintr-un tub de alamă prelungit la ambele capete cu cîte un tub de cauciuc, unul dintre tuburile de cauciuc este coborît la fundul apei din acvariu, iar capătul celuilalt se menţine la o adîncime de l—2 cm sub nivelul apei. Umplem tuburile cu apă, apoi încălzim partea din alamă
aflată în afara acvariului. Apa încălzită începe să circule datorită diferenţei de temperatură. Ea se scurge în bazin prin tubul de cauciuc al cărui capăt se află la niveîul apei; prin celălalt tub straturile
inferioare ale apei din acvariu se scurg în afară, în tubul de alamă.
Incălzirea se poate face şi cu ajutorul unui bec electric obişnuit, de 25—75 W fixat lîngă unul din pereţii laterali ai acvariului, aproape de fund, astfel încît să poată încălzi toată apa. In jurul
becului putem monta, în semicerc, un reflector confecţionat din tablă lucioasă care, agăţat de rama de fier a acvariuîui, va trimite lumina şi căldura spre bazin. încălzirea bazinelor cu becuri electrice este costisitoare, deoarece apa acvariului nu absoarbe decîî o mică parte din căldură, restul pierzindu-se.
Mult mai simplu este să aşezăm becul într-un pahar pirorezistent (un flacon Erlenmeyer cu git larg) umplut în prealabil cu apă acidulată, pentru a împiedica înmulţirea infuzorilor şi a algelor.
Becul trebuie introdus în pahar cu mare atenţie, astfel încît părţile metalice să nu vină în contact cu apa, Stabilizăm flaconul în poziţie verticală, turnînd în el o cantitate potrivită de lichid sau
punînd pe fundul lui alice de plumb. Nu se recomandă introducerea becului direct în apă.
încălzirea apei din acvariu este necesară mai ales în lunile de toamnă şi de iarnă, cînd, în mod obişnuit, lumina solară devine insuficientă ; în aceste condiţii, reflectorul cu lampă cu petrol sau
becul electric furnizează nu numai energia calorică, ci şi lumina necesară plantelor din acvariu.
Este mult mai bine si mai economic ca bazinul să fie încălzit cu încălzitoare special construite, prevăzute cu un dispozitiv automat de conectare şi deconectare (cu ajutorul unui dispozitiv, corpul
de încălzire se deconectează automat după atingerea temperaturii pentru care este reglat, economisind curentul electric). Incălzitoarele se pot procura din comerţ sau se pot confecţiona
şi de către acvarişti, tăind cu un diamant o fîşie lungă de 26 cm şi lată de l cm dintr-un geam pe care se înfăşoară o sîrmd de rezistentă spirală (ca la reşoul electric). Se introduce totul într-o
eprubetă cu diametrul de 2,5 cm, lungă de 25 cm, Eprubeta se umple cu nisip uscat şi se acoperă cu un strat de smoală gros de l cm. Trebuie să avem grijă ca cele două sîrme care ies din eprubetă să nu-se atingă, pentru a nu se produce un scurt-circuit. La acest încălzitor simplu dezavantajul constă în aceea că firul rezistentei fiind scurt, ajunge repede la incandescentă şi poate provoca fierberea apei. Rezistenţa poate fi prelungită, legînd în serie clouă-trei asemenea corpuri de încălzire, fiecare fiind aşezat în alt bazin.
Incălzitoarele confecţionate de acvarişti mai prezintă încă un dezavantaj ; ele neputind fi aşezate la fundul bazinului din cauza izolării necorespunzătoare, încălzesc numai straturile superficiale ale apei.
Incălzitoarele electrice produse de fabrică sînt din sticlă. Ele se conectează direct la reţeaua electrică, ţinmd seama de tensiunea curentului (110 sau 220 V), au o rezistenţă de lungime corespunzătoare numărului de waţi (puterii de încălzire) precum şi un material izolator care transmite căldura, în jurul cablului cauciucat care iese din corpul de încălzire, intrarea apei este oprită de un material izolator, impermeabil. Incălzitorul descris este construit pentru o singură treaptă de temperatură. Se fabrică însă şi încălzitoare reglabile, pentru trei trepte de temperatură. De asemenea există încălzitoare reglabile pentru trei temperaturi; ele sînt prevăzute cu un întrerupător automat.
De obicei, reglatoarele automate de temperatură sînt bimetalice; ele se pot agăţa de marginea acvariuhii, conectîndu-se la corpul de încălzire din acvariu, în acvaristică se mai folosesc reglatoarele de temperatură cu releu cu mercur (fig. 25) şi cele cu termometrul de contact şi releu cu mercur.
Atragem atenţia că la utilizarea energiei electrice in instalaţiile din acvariu trebuie luate toate măsurile de securitate pentru evitarea electrocutării. Instalaţiile neizolate sau prost izolate prezintă
pericol atît pentru acvarist, cît şi pentru peşti. De aceea se recomandă consultarea unui tehnician de specialitate.
In articolul urmator vom vorbi despre incalzitoare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu